De marți și până sâmbătă, 27 august, Sala Polivalentă din Iași găzduiește Centura Moldovei la box. Ajunsă la a 42-a ediție, competiția este organizată de Federația Română de Box, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și va reuni în ring aproape 80 de sportivi din șase țări, România, Israel, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria și Ungaria.
La masculin vor urca în ring pugiliști de la tineret și seniori, iar la feminin vor participa doar senioarele.
Galele vor începe în fiecare zi la ora 16.00, iar intrarea va fi liberă.
Președintele Federarației Române de Box, Vasile Cîtea, a anunțat că la Iași va fi prezent și noul șef al EUBC, grecul Ioannis Filippatos.
”Ne bucurăm că punem din nou Iașiul pe harta boxului internațional, prin Centura Moldovei. Anul acesta am reușit să transformăm Centura Moldovei dintr-o competiție intercluburi în una internațională, cu ajutorul partenerilor noștri de la Consiliul Local Iași și Primăria Iași și ne dorim ca acest turneu să devină unul de tradiție pentru Iași.
Vom avea și un oaspete important la Iași, este vorba despre președintele EUBC, grecul Ioannis Filippatos, care practic revine în orașul studenției sale”, a declarat Vasile Cîtea, președintele Federației Române de Box și membru în Consiliul Director al EUBC.
Oficialul boxului românesc a explicat că turneul de la Iași reprezintă un bun prilej de verificare a potențialului pugiliștilor tricolori înaintea Europenelor și Mondialelor din toamnă.
”Centura Moldovei este un reper în momentul de față pentru sportivii noștri, ne va arăta nivelul la care sunt acum. Fetele au Campionat European în Muntenegru, în luna octombrie, iar tineretul va avea Mondiale în noiembrie, în Spania. Mai este suficient timp să mai reglăm unele aspect pentru a se atinge forma maximă de pregătire astfel încât sportivii noștri să-și atingă obiectivele la cele două turnee majore. Acum avem un turneu de verificare, vom evalua stadiul la care ne aflăm”, a mai spus Vasile Cîtea.
Dintre ieșeni, favoriți la medalii sunt Ionuț Chiriac, Alexandru Boboc – ambii de la clubul Nicolina (antrenor Nicolae Chipirog) și Ana Maria Romanțov (Steaua București). Dublă medaliată la Europenele de junioare, Ana Maria Romanțov boxează acum pentru Steaua, dar a fost lansată la Iași chiar de către tatăl ei Radu Romanțov, la clubul Power Box Iași.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER